as vrea sa transform cerul innorat in zorii diminetii mele si dorul in marea cea adanca...
as vrea ca norii sa se preschimbe ca prin minune in curcubeul dragostei tale...
as vrea ca toate clipele petrecute fara tine sa le transform in nisipul spalat la nesfarsit de valul amintirii...

Te-astept sa-mi auzi chemarea

Stiai?... Am pornit spre tine si calc pe taramuri straine mie. Nu stiu ziua si locul plecarii mele, insa imi stiu destinatia: bratele tale. Nu am o harta cu strazi si locatii... am doar harta chipului tau zugravit din aspiratii si vise proprii. Am pornit spre tine... Si cu fiecare zi sunt din ce in ce mai aproape de tine, iar nerabdarea de a te intalni creste si mi-e imposibil sa nu tresar la fiecare cotitura a drumului, cuprinsa de speranta ca te voi gasi acolo, ca ma vei astepta si tu, gata sa ma intalnesti. Cateodata, dorul de tine si nerabdarea de a te intalni parca ma sufoca; si-atunci ridic ochii spre cer si imi inalt ruga. Ca raspuns primesc ploaia ce-mi stampara parca setea, ma elibereaza si-mi da puterea de a-mi continua drumul spre tine. Stiu ca si tu ma astepti. Stiu ca si tu ma cauti si ca mergi pe acelasi drum ca si mine. Poate suntem chiar tovarasi de drum. E un drum ciudat, sinuos, lung si istovitor... plin de vise doruri si iluzii la fiecare pas. Pasesc sub soarele dogoritor al iubirii, calcand pe pietrele incinse; si mi se pare mereu ca iti vad chipul in mirajul baiatului Morgan. Stiu ca si tu ma astepti... Stiu ca si tu ma cauti... Pe tine, martorul tacut al dorului meu, te chem sa-mi vii mai aproape... Te chem sa-ti vad chipul. Te chem sa ma cuprinzi cu privirea ta si sa ma ineci intr-o imbratisare eterna. Te astept sa-mi auzi chemarea...